După șapte opre de muncă, Nicolas Richard a impresionat jurul și miile de spectatori cu sculptura Yin și Yang. La concurs au participat sapte alți finaliști.
“Acesta este unul dintre cele mai mari concursuri la care am participat vreodată. A presupus mult efort fizic și o pregătire anterioară serioasă. Am exersat o luna și jumătate înainte, așa încît în ziua concursului să fiu pregătit. Am participat la multe competiții, iar acest trofeu mă bucură foarte tare”, a spus Nicolas.
Nicolas Richard are 29 de ani și este formator pentru patiserie și cofetărie la Școala de Gastronomie Stéphane Glacier din București. Școala a fost înființată în urmă cu un an și oferă cursuri de perfecționare în gastronomie pentru profesioniști, urmând ca în curând să înceapă și cursurile de amatori.
Școala poartă numele lui Stéphane Glacier, unul dintre cei mai cunoscuți maeștri patiseri-cofetari din Franța, câștigător al Campionatului Mondial de Patiserie din 2006 și al titlului de cel mai bun patiser-Meilleur Ouvrier de France în 2000 (MOF-concurs de meserii celebru in Franța).
Stephane Glacier are o școală de Gastronomie în Franța, precum și o școală și un magazin la Dubai. Formatorii școlilor din toate cele trei țări sunt profesioniști de top recunoscuți pe plan mondial.