AcasăCategorii rețeteAperitive și gustăriBurtă de vită cu roșii și pecorino (trippa alla romana)

Burtă de vită cu roșii și pecorino (trippa alla romana)

Burta în stil roman este un fel de mâncare tipic bucătăriei din Lazio, foarte gustos și substanțial. Considerat un fel de mâncare sărac, dacă este gătit la perfecțiune este de fapt o adevărată delicatesă.

Ca și în cazul multor alte rețete tipice din Lazio, burta în stil roman păstrează aromele bogate și intense ale produselor locale precum: pecorino romano și menta.

-800 gr burtă de vită (opțional puteți folosi și burta prefiartă)

-350 ml sos de rosii

-1 ceapa

-1 bucatica tulpina telina

-1 morcov

-2-3 cuișoare

-1 frunza de dafin

-1 catel de usturoi

-ulei de masline extravirgin

-sare si piper dupa gust

– brânză pecorino rasă

-menta proaspata

Timp de pregatire -aprox. 1 ora si jumatate

MODUL DE PREPARARE :

Puneți burta într-o strecurătoare, spălați-o foarte bine și lăsați-o să se scurgă. Tăiați burta în fâșii, nu prea mici si puneti-o la fiert intr-o cratiță, timp de aprox. 1 oră în apă ușor sărată, impreuna cu țelina, morcovul, frunza de dafin, ceapa si cele 2-3 cuișoare.

Între timp, pregătiți sosul de rosii: într-o cratiță, încălziți două linguri de ulei și un cățel de usturoi. După ce usturoiul s-a rumenit, turnați sosul de roșii. Condimentați cu sare și lasati la foc mic timp de 10-15 minute (daca doriti un plus de gust puteti adăuga ardei iute).

Odata ce burta s-a fiert, scurgeți-o, scoateți morcovul, ceapa, țelina și frunza de dafin și transferați-o în sosul de roșii.

Amestecati cu grijă, lăsând să se aromatizeze aprox.10 minute la foc mediu.

Serviti-o cu pecorino ras si mentă.

Dacă vă place carnea de vită vă recomandăm și : Vită cu măsline (corsicană) sau  Chili con carne

Poftă bună !

Sfat : puteti folosi si burta prefiartă, caz in care reduceti timpul de fierbere!

 

Articole Similare